Hidrofobia: ce este și cum să scapi de ea?

Apa - un element uimitor, unii îi atrage și fascinează, în timp ce alții resping. Există, de asemenea, oameni care experimentează panică în fața apei. Hidrofobia este considerată un tip destul de comun de temeri patologice.

Hidrofobie sau acvafobie (ambele nume sunt la fel de valide) - este o tulburare mentală manifestată într-o frică irațională de apă. Doctorii antichității au acordat atenție faptului că oamenii și animalele cu rabie prezintă semne de hidrofobie, din cauza căruia a fost numită teama de apă pentru o lungă perioadă de timp turbare.

Mai târziu, o boală mortală infecțioasă provocată de un virus din genul Rabies, totuși, a fost propusă a fi separată, iar numele "rabiei" a rămas cu el. O tulburare mentală asociată cu hidrofobia a devenit cunoscută sub numele de hidrofobie.

Teama de apă mare, în general, este specifică omenirii, pentru că apa nu numai că face posibilă supraviețuirea în sens fiziologic, dar este și capabilă să ia viața unei persoane. prin urmare Această fobie este de obicei atribuită anticilor, direct legate de activitatea celor mai adânci părți ale creierului care au supraviețuit de la începutul omenirii, sistemul limbic.

Din moment ce sursele de apă și aspectul ei pot fi diferite, atunci Există destul de multe tipuri de frică. Acestea includ teama de înec, frica de procesul de îmbăiere. Unii se tem doar să intre în apă sau să înoate, dar pot contempla calm apele și marea.

Unii, fără să se răcească, nici măcar nu se pot uita la iaz. Hidrofobul se poate teme de apa mare - marea, lacurile, râurile (de cele mai multe ori oamenii nu știu cum să înoate) și pot fi îngrozite de tipul de apă dintr-o baie sau de sticlă. Uneori frica sugerează nevoia de a înghiți apa, de a bea. Unii se tem de apa clara, in timp ce altii - noroiosi. Unii sunt îngroziți de apă rece, alții - fierbinți. Există acfafobe care se tem de totul odată.

Psihiatrii se îndoiau de mult timp dacă această teamă era considerată o boală și, prin urmare, în 1940, când a fost compilat "Dicționarul psihiatric", hidrofobia nu a fost inclusă în ea. Dar omisiunea a fost corectată în 2004, când au fost revizuite listele de boli mintale pentru cea de-a opta ediție. Iar astăzi există un astfel de diagnostic, este inclus în Clasificarea Internațională a Bolilor (ICD-10) sub codul F-40 (tulburări psiho-psihice).

Pentru o tulburare mentală caracteristică este frica necontrolabilă, care depășește puterea bunului simț și a voinței. Hidrofobul înțelege perfect că frica lui este ridicolă, nejustificată (ceea ce este teribil într-un pahar de apă?) Dar nu se poate descurca cu el însuși imediat ce ajunge în împrejurări sau o situație care pare a fi periculoasă pentru el (chiar dacă este doar necesitatea de a bea un pahar de apă ).

Nu confunda hidrofobia cu teama de panică de adâncime. Teama de apă adâncă se numește bathophobia, și este mai răspândită (până la 50% dintre oamenii de pe planetă sunt mai mult sau mai puțin frică de adâncime). Cu toate acestea, bathoboty se tem doar de adâncime (acesta este un fel de fobie spațială), nu le veți sperie cu apă într-un pahar sau bazin.

Acest aquafob adesea nu-și amintește când a avut mai întâi temeri legate de apă. Unii cred că s-au născut cu o astfel de trăsătură. Deseori, frica de apă sau de împrejurările și acțiunile asociate acesteia este însoțită de gânduri obsesive (obsesii) și, uneori, tulburare compulsivă (necesitatea de a efectua anumite acțiuni, ritualuri).

Istoria cunoaște o mulțime de hidrofobe celebre. Această teamă a suferit o actriță americană Natalie Wood Toată viața îi era frică de rezervoare naturale deschise și în cele din urmă sa scufundat de pe insula Santa Catalina din California.

Frica de apa Hollywood diva Michelle Pfeiffer, cântăreață și model Carmen Electra. În antichitate, împăratul bizantin a suferit de hidrofobie. Heraclius primul. Ca rezultat, el a devenit ostatic pentru frica sa și a primit câteva înfrângeri zdrobitoare din partea arabilor doar pentru că el nu a putut decide să traverseze Bosfor în timpul unei retrageri tactice.

Hidrofobia poate să apară și să se dezvolte în copilărie și la maturitate. La copii, cauza poate fi o experiență negativă, de exemplu, apa care intră în urechi și ochi, dacă copilul a căzut în baie, a înghițit apa. Înainte de scăldat pot fi deja însoțite de proteste, pe care părinții le iau de multe ori pentru indulgență de sine și dispoziții obișnuite, fără a acorda o importanță corespunzătoare acestei situații. Nu se rezolvă, problema copilului este agravată, se formează hidrofobie persistentă.

Baza oricărui tip de hidrofobie este o componentă naturală - instinctul de auto-conservare. A fi frică de apă în limite rezonabile este normal. Acest lucru nu ne permite să ne aruncăm cu grijă oriunde, ceea ce înseamnă că crește supraviețuirea. Dar hidrofobia este anormală, deoarece manifestările fricii sunt hipertrofate, o persoană nu le poate controla.

Cel mai adesea, potrivit psihiatrilor, baza este o anumită situație care a fost traumatizantă pentru psihic, de exemplu, inot nereușit, încercări incomode și incorecte de a învăța cum să înotați, să ajungeți în zona dezastrului natural (inundații), a văzut un film despre astfel de situații, care a lăsat o marcă de neșters pe psihic.

Nu este necesar ca persoana în sine să vadă sau să se implice în evenimente stresante legate de apă. Poate că a auzit despre ceva care a lăsat un semn în subconștient, de exemplu, el a învățat că cineva cunoscut de el sa înecat. De asemenea, copilul poate copia modelul de comportament parental dacă mama sau tata se teme de apă, atunci probabilitatea ca un copil să sufere cu exact aceeași fobie crește semnificativ.

Hidrofobia contribuie la natura și personalitatea de exemplu, cel mai adesea această fobie se dezvoltă în oameni care sunt suspiciosi și anxios, îngrijorați de orice, impresionabil, incapabili de a rezista la stres. Pentru astfel de oameni, nu numai experiența personală sau de altă natură, ci și experiența mistică ar putea deveni mecanismul de pornire pentru dezvoltarea tulburării psihice - cărturarul a prezis moartea din apă, horoscopul nu recomandă contactul cu elementul de apă etc.

Simptomele caracteristice hidrofobiei sunt, de asemenea, caracteristice majorității altor tulburări fobice. Ele pot fi împărțite în două grupuri - psihologice și vegetative.

• Psihologic. Înainte ca un eveniment legat de apă să aibă loc, un hidrofob poate prezenta anxietate, care crește treptat, se dezvoltă și poate deranja somnul și pofta de mâncare. Există gânduri obsesive negative care se învârt în cap, anxietatea crește. În momentul unei lovituri bruște într-o situație înspăimântătoare (de exemplu, un hidrofob împins în apă sau turnat peste apă) este posibil un atac de panică.

• Vegetative. Dacă situația este recunoscută de creier ca fiind periculoasă, există o grabă ascuțită de adrenalină. Simptomele fizice sunt asociate cu aceasta: amețeli, slăbiciune la nivelul picioarelor, sări ale tensiunii arteriale, performanțe abrupte ale transpirației reci, disconfort în stomac, uneori grețuri și vărsături. Respirația devine superficială, superficială, elevii se dilată, apare tremurul. Posibila pierdere a conștiinței, echilibru.

După un atac de panică, o persoană se simte obosită, devastată. El este foarte frică de a deveni obiectul condamnării publice dacă atacul reapare în public. Prin urmare, aquafobii încep să evite situațiile în care acest lucru se poate întâmpla.

Și aici totul depinde de tipul de fobie. Dacă o persoană este frică de rezervoare, este puțin probabil să-l convingi să meargă la râu sau să petreacă o zi pe plajă. Dacă există o teamă de apă în ansamblul său, hidrofobul poate refuza să se spele, înlocuindu-l cu ștergere uscată sau neglijând igiena.

După cum sa menționat deja, hidrofobia este caracteristică persoanelor infectate cu rabie, dar acționează ca un simptom separat. Auto-hidrofobia nu este fatală, nu este interconectată cu o boală virală periculoasă.

Atunci când o persoană este infuriată, este însetată, dar nu poate lua o gură de apă din cauza unui spasm care apare în gât și în laringe, la vederea apei, la zgomotul apei. Din momentul în care apare hidrofobia după mușcătura unui animal până la sfârșitul bolii, durează una până la trei zile, rareori pacienții cu rabie trăiesc mai mult de 5-6 zile. După faza activă, apar comă și moartea de la paralizia muschilor inimii sau a centrelor bulbare. Până în prezent, nu există date privind recuperarea în siguranță a cel puțin unui pacient cu rabie dezvoltată.

Tratați hidrofobia psihiatrii și psihoterapeuții. Principala metodă de astăzi este psihoterapia. În unele cazuri, medicamentele sunt, de asemenea, prescrise ca tratament suplimentar - în principal antidepresiveDacă anxietatea este crescută, există semne de depresie. Pe cont propriu, orice medicament aduce doar o ușurare temporară, cauza rădăcinii rămâne, teama nu dispare.

Pentru a învinge frica de apă, scapă de ea, apel la medic în mod necesar. Încercările independente, sub îndrumarea strictă a instrucțiunilor de la Internet pentru a depăși teama, pot duce la frica și mai profundă, precum și alte tulburări mintale. Nu vă temeți că pacientul va fi pus în spital. În cele mai multe cazuri, tratamentul ambulatoriu este suficient, vizitând un psihoterapeut.

Doctorul identifică cauzele fricii și dacă acestea sunt profunde, copilărești, atunci uneori acest lucru necesită mai multe sesiuni de hipnoză. După aceasta, setările vechi ale pacientului privind fluidele sunt treptat înlocuite cu altele noi. Stadiul decisiv este imersiunea în mediu, adică reluarea contactului cu apa, măsurată, sub supravegherea unui specialist. Proiecții de terapie pozitivă - această frică poate fi depășită.

Experții consideră că vârsta critică la care copiii încep să experimenteze frica de apă în condiții traumatice este perioada cuprinsă între 3 și 5 ani. La această vârstă părinții trebuie să privească mai îndeaproape astfel încât copilul să nu privească "Titanic" sau filme despre inundații.

Este important să se acorde o atenție deosebită prevenirii accidentelor la apă. Dacă un copil a învățat să înoate înainte de vârsta de 3 ani, dacă nu sa întâmplat acest lucru, nu-l împingeți de pe dig în apă și așteptați până când înoată. Este mai bine să ardeți copilul la un antrenor bun în piscină.

Dacă copilul arată deja hidrofobie, nu o ignorați. Tăcerea problemei nu o rezolvă. Este necesar ca copilul să fie arătat unui psiholog copil. În faza incipientă, multe dintre fobiile sunt supuse corectării prin conversații obișnuite, explicații și terapie prin joc.